Idei de amenjare a locului de sub scară!

aprilie 20

În fiecare locuință există așa zisele “spații pierdute”. Una dintre aceste zone este cea de sub scară. Un loc în care accesul se face foarte greu datorită înclinației. Ce poți face cu spațiul rămas de sub scări? Este o întrebare de care ne lovim aproape la fiecare amenajare nouă dintr-o casă sau chiar duplex. Soluțiile găsite sunt în primul rând ingenioase, dar și variate, în funcție de necesitățile fiecărui client.

ce poti face cu spatiul de sub scara pat

Indiferent de destinația pe care dorim să o atribuim acestui spațiu, de cele mai multe ori întunecos, trebuie reținut că este necesară o sursă de lumină care să îl pună în valoare, în situația în care nu dispune de lumină naturală. Apoi, va trebui să stabilim dacă forma, dimensiunile și locul în care scara se află plasată în casă ne permite să integram spațiul de sub ea livingului, bibliotecii, dormitorului, vestibulului sau rămâne doar un spațiu potrivit pentru depozitare.

Iată câteva idei interesante pentru utilizarea într-un mod creativ și funcțional a spațiului de sub scara interioară:

  • Bibliotecă

Dacă ai multe cărți, ia în considerare amenajarea unei biblioteci, mai ales dacă scările comunică cu partea de living. Ai nevoie doar de câteva polițe și cărți! Bineînțeles, dacă dorești poți să strecori printre cărți și fotografii de familie sau alte obiecte mici de decor.

amenajarea spatiului de sub scarile interioare ale casei

  • Spațiu pentru citit

Îți dorești un loc intim și cochet unde să citești o carte sau să răsfoiești o revistă? Acest spațiu poate fi format dintr-o bibliotecă, un fotoliu sau o banchetă confortabilă, mici rafturi pentru diferite obiecte de decor sau cărți și un lampadar sau veioză.

amenajarea locului de sub scara proiect la maison

Banchetă amenajată sub scară - Proiect La Maison

Banchetă amenajată sub scară – Proiect La Maison

  • Birou

Una dintre idei este să-l transformi într-un birou cochet unde îți poți monta calculatorul, imprimanta, documentele și alte obiecte personale. Mic, intim și cochet, nici nu vei simți că lucrezi!

Vopsește pereții într-o culoare deschisă și montează câteva polițe pentru a depozita lucrurile necesare. Alege un birou mic, dar funcțional și nu uita de corpurile de iluminat. Cu cât vor fi mai inedite, cu atât spațiul va avea un aer mai deosebit.

birou sub scara acasa

  • Loc de joacă pentru copii

Orice copil visează să aibă acasă un loc special pentru joacă. În funcție de dorințele copiilor, locul poate lua forma unui castel pentru prințese, a unui atelier de meșterit, o școală, un magazin sau o casă în miniatură. Micuța cameră de joacă de sub scări va fi probabil locul lor preferat din casă.

amenajare loc de joaca pentru copii sub scari

  • Spațiu pentru animalul de companie

Iubitorii de animale sunt într-o căutare permanentă de soluții pentru poziționarea culcușului. O super idee este chiar sub scări. Spațiul poate fi o cameră în sine cu ușa micuță, dar ține cont că trebuie să încapi pentru a face curat, sau pur și simplu poți monta o saltea specială pentru animale.

loc amenajat sub scari pentru animale de companie la maison

  • Dressing sau pantofar

Dacă locuința ta nu este prevăzută cu un dressing sau există unul mai puțin spațios, poți folosi acest spațiu tocmai pentru acest lucru. În plus, nu vei mai avea nevoie de cuier, mai ales dacă scările sunt amplasate în hol. Ca mod de organizare, poți opta pentru sertare, polițe montate pe perete sau bare speciale pentru umerașe. Sau poți chiar să le combini, în funcție de cât spațiu ai la dispoziție.

amenajarea spatiului de sub scarile interioare ale casei

depozitare pantofi in spatiul de sub scari

  • Debara

Locul de sub scară este numai bun pentru depozitarea anumitor alimente, fiind un spațiu uscat și răcoros. În caz că beneficiezi de un living open space cu bucătăria și holul, respectiv scara interioară, atunci soluția asta este perfectă.

amenajarea spatiului de sub scarile interioare ale casei

  • Bar sau vinotecă

Ce-ar fi să ai un mic bar profesionist, sau chiar o vinotecă, în acest loc neașteptat?

amenajare bar in spatiul de sub scari

amenajare bar in spatiul de sub scari

  • Baie de serviciu

Dacă încă ești la faza de proiectare a casei, ia în calcul construirea unei băi de serviciu chiar sub scările interioare. Amplasarea unui vas de toaletă, a unei chiuvete și, în funcție de spațiu, a unei cabine de duș, rezolvă și această problemă și astfel vei câștiga spațiu prețios!

amenajarea spatiului de sub scarile interioare ale casei

Spațiul de sub scara interioară poate fi amenajat după bunul plac, stil de viață și de hobby-uri. Dimensiunea spațiului de care dispunem dictează cel mai adesea și orientarea amenajării. În concluzie, când începem o amenajare de interior este bine să avem în vedere toate spațiile ce pot fi valorificate.

Sursa fotografii: Pinterest   Sub scară

COMMENTS ARE OFF THIS POST